In marginimea Sibiului, intre munti…un colt de rai…


Pensiunea Mioritica - Sibiel, Sibiu

Pensiunea Mioritica – Sibiel, Sibiu

La pensiune, m-a intampinat un munte de om, catre un metru nouazeci. Ridic ochii, si ce vad?! O frunte lata, dreapta, nasul lung si putin indoit spre varf, ochii pe sub sprancene, pometii putin proeminenti, si cireasa de pe tort…o mustata a la “Badea Cartan”…mai este nevoie sa spun ca era dacul coborat de pe columna? …
Pensiunea nu este mare, dar foarte cocheta, foarte bine amenajata si ingrijita, cu multe flori si iarba. Acolo, ploua des, si totusi, ma impiedicam de furtun, seara; pe alocuri, diverse constructii, inedite si foisoare. Pe rausorul care curge din munte si desparte gradina pensiunii de padure, din loc in loc erau puse niste baraje din lemn care creau mini cascade…senzatia ascultand sunetul apei era extraordinar de reconfortanta sau ca sa il citez pe insasi stapanul locului “apa, curata mintea, o goleste de ganduri si o linisteste” sau, cand m-a vazut unde m-am dus: “ai fost la terapia apei”; caci de indata ce am ajuns la pensiune, intr-o scobitura facuta in forma de trepte, cu pietre de rau si ciment, unde m-am asezat si am stat cu picioarele in apa rece ca gheata…desi era trecut de orele 20:00, am ramas acolo pierduta, in sunetul apei, la un moment dat in picioare apa parca ma mangaia si simteam caldura. Ore dupa aceea inca simteam energia cu care ma incarcasem prin talpi…Parea ca stie bine ce a facut acolo, cu barajele acelea pe rau, dar nu l-am intrebat daca ce stia, citise pe undeva sau mai degraba preluase din cunoasterea de la tara, a strabunilor; inclin sa cred a doua varianta. In mijlocul raului, pe unul din podetele ce-l traversau, trona maiestuos un fotoliu construit asemenea, din piatra de rau si ciment. Duminica, mi-a atras atentia unul dintre turistii cazati acolo, cum statea comfortabil in acel fotoliu si citea o carte in mijlocul sunetului uneia dintre mini cascade…

Pensiunea Mioritica - Sibiel, Sibiu

Pensiunea Mioritica – Sibiel, Sibiu

Stapanul, vorbea engleza, vorbea germana si cred ca rupea si ceva franceza. Om cult si cu un simt al umorului iesit din comun…de cum deschidea gura, rasul meu era in cascade. Cea mai simpla povestioara, spusa de el parea de-a dreptul comedie. Povestind la un moment dat ca il vizitase ursul cu vreo doua saptamani inainte, se pare ca i-a placut, pentru ca a revenit dupa vreo doua zile, dar, surpriza, “ursul se vede ca nu-l citiese pe La Fontaine, ca se tinea dupa el o vulpe…”. Adica, in marginimea Sibiului, intre munti, dau peste un colt de rai, un dac cu “maini de aur” si-un om cu o cultura remarcabila…
Sambata dimineata, stateam la soare, pe iarba, pe malul raului, langa o mini cascada, si, la un moment dat, ochii mi se duc pe malul celalalt; in apa, tronau cateva fructe de zmeura. Surprinsa, m-am intrebat de unde a aparut zmeura acolo…ridic incet ochii, si, ca in desenele animate, raman cu gura cascata: de-a lungul raului, pe malul ce strajuia padurea, cat vedeam cu ochii, tufe de zmeura… Mi-am luat papuceii in picioare, si lip-lip prin apa, dupa zmeura, direct de la sursa… Asa trai, sa tot stai pe acolo…:)
In prima seara, intersectandu-ma cu turisti pe acolo, am salutat un “buna seara” l-a care n-am primit niciun raspuns; aveam sa aflu mai incolo ca erau straini, din Israel. Normal, cuvintele mele in romana nu spuneau nimic pentru ei. A doua zi, m-am trezit ca m-au salutat ei primii. Trecusera pe la, terapia apei…:)
Sambata, au mai aparut si ceva voci in germana. Pensiunea era, plina de…turisti straini…

 

Un Bucuresti de care te feresti Dar n-ai cum sa nu-l iubesti.


Sunt intr-o relatie val-vartej cu Bucurestiul, care a inceput acum 25 de ani, cand m-am nascut. Ne-am iubit, ne-am certat, ne-am impacat. L-am vazut in toate stadiile posibile. L-am vazut duminica dimineata, plin de sticle sparte si maturatori flegmatici. L-am prins la amiaza, intr-un martie lenes, l-am prins in ierni geroase si carunte pe cand autobuzul nu voia de fel sa soseasca. 10476508_848126255268907_4926147904729906962_n

L-am prins galagios si plin de oameni care nu-l intelegeau, cu rataciti pe la colturi care-i pozau peretii cladirilor plini de graffiti-uri si buline de cutremur, cu biciclisti si soferi, cu copii cersetori si taximetristi care pandesc pentru suprataxa, cu domni saritori care apasa pentru tine butonul de langa usile de tramvai, cand ai mainile pline. M-a sufocat si l-am parasit pentru un an pentru alta tara. Apoi mi s-a facut dor de el. M-am intors si l-am gasit neschimbat. Sau schimbat cu totul. Depinde din ce perspective privesti. Bucurestiul meu era la fel de haotic, la fel de contrastant si l-am imbratisat din nou si as invita pe toata lumea sa il descopere.

Un tur ghidat prin Bucuresti ar incepe dis de dimineata cu un ceai sau o cafea la Metoc, intr-un loc ferit de centru, intr-o casa veche, in spatele Bisericii Armenesti, in timp ce as povesti despre cum au inceput sa apara de ceva ani buni cat mai multe locsoare ascunse in case boieresti, cu podea care scartaie si jazz in surdina.

Ar continua apoi cu o plimbare pe Calea Mosilor, plina de tesatorii si ateliere vechi, de pe vremea comunismului si cladiri locuite ilegal de familii de rromi care coloreaza strada-ntreaga cu cearceafurile lor puse la uscat pe garduri.

Am merge apoi cateva ture cu bicicleta prin parcul Herastrau, apoi am ramane la un picnic linistitor pe marginea lacului. La intoarcere, ne-am opri 10-15 minute sa ne holbam la copiii care se dau cu skate-ul, rolele si bicicletele pe rampele deja ruginite de la intrarea dinspre Charles de Gaulle, ne-am minuna de ce giumbuslucuri pot face si ne-am bucura de avantul lor si de cum fac totul fara pic de frica. Apoi ne-am intrista cand am povesti despre cum sporturile urbane nu sunt considerate importante pentru romani. Totusi ei continua.

Am porni apoi, agale, pe jos, catre Piata Victoriei si ne-am opri la Muzeul Taranului Roman unde e mereu loc de vazut poze faine expuse de fotojurnalisti calatori. Fara indoiala la Noul Cinematograf de langa muzeu ar rula un documentar bun de trecut prin retina, asa ca am ramane. Posibil un bulz la ciaun la masa de seara, timp in care am schimba impresii despre film si despre culturile noastre. 11130108_848126395268893_8158488012893929690_n

Cum o plimbare de seara este buna pentru digestie, mi-as atrage prietenul international la pas pe Calea Victoriei, pana la Universitate. Calea Victoriei plina de cladiri boeresti, de gradini si muzee, de teatre si hoteluri, de barulete si magazine de haine. O alta sesiune frumoasa de povesti.

O bere tarzie in Argentin, unde vin toate categoriile de oameni – de la studenti, la betivi care-si plang de mila si regreta multe, pana la actori care-si pun piese de teatru la cale, intr-un Bucuresti deja arhiplin de scene, prin fel de fel de spatii. Chiar daca n-ar intelege limba si as suferi ca nu pot sa-l duc la o pisea de teatru, l-as baga cinci minute in spatiul magic de la un teatru, in spatele cladirii CEC-ului (dupa o oprire cu zambet tamp in fata ei, cea mai frumoasa din capitala).11203005_848126158602250_7431336132568537618_n

 

Ne-ar prinde noaptea, dar nu ne-am plictisi. Ne-am intalni probabil cu cersetori, caini vagabonzi. Am face slalom printre muzicieni de strada si domnisoare care te invita in barurile lor. Sticla si structuri de la 1900 in aceeasi structura. Claxoane si injuraturi. Masini parcate stramb si statii de autobuz fara program.

Un oras in care nu te plictisesti niciodata. Mai ales in compania mea.🙂

Ancuta Iosif – absolvent curs Agent de turism-ghid, seria 2015, eseu

Anna-Maria Tufareanu – absolvent curs Agent de turism-ghid, seria 2015, fotografii

Reconectarea la origini – in Memoriam Mihai Eminescu


Eminescu – marele nostru patriot, un om care isi iubea tara enorm, care a militat pentru a se spune public adevarata istorie a romanilor, dar la vremea aceea, era aproape singur. El stia ce noi abia acum incepem sa accesam ca informatie, si a lasat in scrierile sale fragmente subtile pentru aceia dintre urmasii sai care il vor intelege.Eminescu

Acum doi ani, si acum un an spuneam ca oamenii sunt “dezradacinati” si ca au nevoie de reconectarea la origini. Eram inteleasa si nu prea. Un om “dezradacinat” este slab, influentabil, usor de condus, de manipulat, de catre ideile si programele promovate cu succes in societate si prin mass-media. Asa s-a ajuns ca nivelul educational sa scada dramatic. Asa s-a ajuns ca tinerii sa ocoleasca dramatic cartile. Ce este o carte? O usa care iti deschide drumul catre informatie si mai departe catre adevarata cunoastere. E adevarat ca in carti gasim franturi de adevar, pentru ca fiecare om are un acces limitat la cunoastere si mai este si propriul mod de a interpreta informatiile; limitarea este data de functiile creierului care sunt foarte putine active (7-9% din intreg potentialul!). Exista cai de activare a altor functii si de dezvoltare a celor active deja? Cu siguranta, da! Informatia. Cartea. Articole. Etc. Citind o carte, intuitiv omul va sti sa isi selecteze acele informatii care ii sunt necesare, iar adevarul cand intri in contact cu el, e cumva in tine, in toata fiinta, il stii…Mai departe, cu informatia pe care o ai, iti pui tu propriile intrebari, si pe masura ce exersezi, ajungi sa formulezi intrebarea corecta. O intrebare corecta genereaza automat raspunsul; deci, omul primeste intr-o forma sau alta, raspunsul; uneori, ii apare in cale cineva care ii spune exact ce il framanta, sau deschide televizorul la o emisiune unde invitatul vorbeste despre acelasi subiect, sau la o cautare pe google da peste un link care il duce intr-un articol cu informatiile despre care avea nevoie, sau primeste o alta carte, sau pur si simplu se trezeste care are raspunsul in minte. Variantele de raspuns sunt infinite…

Cum se produce reconectarea la origini? Intrand in contact cu informatii despre traditii, mergand prin sate unde inca se pastreaza traditiile, cautand sa isi cunoasca adevarata istorie a neamului nostru, ascultand povestile spuse de batrani, acele povesti care isi trag originile atat de indepartate din insasi viata strabunilor nostri, doar ca pana la noi s-a uitat acest aspect atat de important …Si, mai sunt acele locuri speciale, in care cand ajungem, si ajungem la momentul in care trebuie si pentru ca trebuie. Este chemarea noastra interioara, inexplicabila, ca acolo vreau sa merg. Dar nu stim de ce. Acolo, se produce miracolul. Nu il stim cand ajungem acolo. Dar il traim dupa o vreme. Sfinx, Omu, Gugu, Polovragi, Sinca Veche, Sarmizegetusa Regia, Ceahlau, Rarau…asa numitul “Kogaion” – care nu este un singur varf, controversat ca ar fi unul sau altul dintre cele enumerate mai sus, ci este un triunghi ce include toate varfurile de mai sus. Este un spatiu, in forma triunghiului.Lupul Alb

In esenta, reconectarea la origini inseamna conectarea la constiinta de neam, si prin aceasta se intra intr-un proces interior de trezire a constiintei de neam individuale, a omului. Anii precedenti au fost cumva pregatitori. Anul acesta este unul cumva puternic pe aceasta tema. Se vor produce schimbari la nivel de masa, in ceea ce priveste trezirea romanilor.

Aseara, de vorba cu o prietena. Ne stim de aproape doi ani. Cand ne-am cunoscut, era mare iubitoare de calatorii, oriunde in lume. Europa, America de Sud, Orientul Indepartat. “Si Romania?” – o intrebam eu. “A, nu in Romania nu e mare lucru de vazut…” “Cum nu? Avem o tara superba”. “E pai da, dar…”, raspundea ea…Aseara, stiam ca avea ceva planuri de plecare undeva in tarile calde, departe de iarna noastra, si am intrebat-o pe cand plecarea. M-a surprins raspunsul:” Ei da, as merge, dar stii ce? Nu tin neaparat, nu mai simt ca inainte ca trebuie sa plec. Pur si simplu, mi-e bine, aici… ”Hopa zic, s-a schimbat ceva…Sarmi…” zic eu cu un suras din toata inima. “Sarmi, da…” zice si ea, cu suras din toata inima…

Sarmi…de ce ii spun asa? Pur si simplu m-am trezit spunandu-i asa celei ce noi o stim ca Sarmizegetusa Regia. Nici nu mi-am dat seama cand si cum, era in mine…Asa ii spuneam noi, dacii…

Sarmi, locul magic de la care povestile isi trag descrierile aproape ireale, pentru ca asa dupa cum spune alt dac, cautator de cetati dacice si nu numai, si pe care am avut deosebita placere sa il cunosc, de fiecare acolo, e altfel…Locul in care se intampla ceva; locul de unde omul pleaca si incepe sa stie cine e cu adevarat.

In aceste timpuri, sunt multi daci veniti sa ajute la renasterea neamului nostru. Au in AND informatia; o au si in sistemul informational mental, pe care noi il cunoastem sub denumirea de “minte”; dar mai mult, o au si in suflet.

“Zeii Daci ajung la marea, ce deschide-a ei portale,
Se reped pe trepte nalte si cobor in sure hale
Cu lumina, ei ingroapa a lor trai intunecos;
Dara ea, infiorata de adanca ei durere,
In imagini de talazuri cant-a Daciei cadere
Si cu-albastrele ei brate tarmii mangaie duios”

Mihai Eminescu