Despre valoarea personala si branding personal


pe bicicleta

Vrem sa fim vizibili sau vrem sa ramanem mereu in umbra?

Imaginea pe care o cream despre noi insine si pe care o promovam este la fel de importanta ca valorile personale care stau la baza ei. Este nevoie de atitudine, vizibilitate, de a iesi in evidenta, a fi distinct, pentru a crea un brand, pentru a ne crea propriul brand. Suntem perceputi asa cum vrem sa fim perceputi, suntem vazuti asa cum vrem sa fim vazuti. In prezent, sunt de parere ca este un mare avantaj pe care social media ni-l pune la indemana si de care trebuie sa profitam din plin. Prin simplul fapt ca este mult mai usor sa comunicam cu oamenii, putem ajunge la un numar considerabil de mare de oameni cu un minim de efort, cu un singur click, suntem pusi fata in fata cu o alegere foarte importanta. Vrem sa fim vizibili sau vrem sa ramanem in umbra? Este adevarat ca si din umbra se pot face schimbari, insa pentru o schimbare cu adevarat importanta si majora, una la nivel de societate, este nevoie de vizibilitate. Despre asta vorbim in articol.

Valoarea personala reprezinta valoarea intrinseca si extrinseca a unei persoane, a unei organizatii sau a unei entitati mai mari. Este data de toate caracteristicile ce definesc un individ sau o entitate. Poate fi vorba aici de valori morale, spirituale, traditionale, culturale. Sunt valori bine inradacinate si recunoscute la nivel general. Prin valoare, se stabileste pozitia omului in societate. Impartasind sau neimpartasind anumite  valori, ne stabilim apartenenta  la un anumit grup social. Confruntand valorile noastre cu valorile altora ne alegem partenerii de afaceri, de discutie sau de viata.

Sa vorbim acum si despre branding-ul personal, sau altfel spus, despre imaginea pe care o afisam si o promovam, atunci cand am ales sa fim vizibili in loc sa ramanem in umbra. Mai intai de toate, pentru a promova o imagine benefica, este nevoie ca aceasta sa se bazeze pe niste valori bine stabilite si recunoscute pe plan larg. Nu se poate una fara alta pentru ca, asa cum nu trebuie sa existe “forme fara fond” (daca ar fi sa ne intoarcem putin in timp la discutia maioresciana), nu trebuie sa existe nici fond fara forme. Distinctia este foarte importanta, mai ales in contextul societatii actuale romanesti. In timp ce companiile, la inceput marile companii, iar mai apoi micii intreprinzatori, au invatat lectia afisarii si promovarii imaginii/brand-ului, la nivel de individ, acest lucru nu s-a produs decat intr-o mica masura, la o nisa, daca ar fi sa imprumutam termenul economic, de indivizi care sunt constienti de importanta promovarii imaginii ca mijloc de descoperire a valorii proprii.

Social media reprezinta motorul acestui fel de comunicare si de vizibilitate. Amploarea din ce in ce mai mare, in progresie geometrica am putea spune, pe care social media o are azi poate avea atat consecinte pozitive, cat si negative. Social media ne poate aduce beneficii si poate avea consecinte pozitive in masura in care imaginea din social media corespunde realitatii practice, altfel spus, atata timp cat imaginea sau branding-ul se bazeaza pe valori solide si reale. De ce sa nu ne folosim atunci de aceste avantaje pe care ni le ofera social media si sa alegem sa ramanem in anonimat? De ce sa asteptam ca altii sa ne cunoasca atata vreme cat noi insine nu dorim sa ne facem cunoscuti? Majoritatea romanilor, caci la ei ma refer, cei mai multi dintre noi, asteptam inca sa fim descoperiti printr-o minune. Se scrie in presa si se vorbeste in mass-media ca, la noi, sunt promovate non-valorile in detrimentul valorilor autentice, de care sunt convinsa ca nu ducem lipsa ca popor. Aceasta este miza jocului pe care vi-l propun. Sa devenim vizibili pentru a nu fi facuti invizibili de acei actori ai societatii care nu ezita sa-i reduca pe toti romanii la o masa de indivizi cu posibilitati reduse din punct de vedere mental ce urmaresc seara de seara show-ul pacatos favorit la televizor.

Alegerea apartine fiecaruia dintre noi. Insa avantajul, daca alegem sa fim vizibili, este mai important decat ceea ce obtinem prin ramanea in anonimat. In primul rand, este nevoie sa ne facem cunoscuti. Nu este de ajuns sa fim valorosi, sa cunoastem multe lucruri, atata timp cat nu le impartasim cu altii. Iar in al doilea rand, si acesta cred ca este cel mai mare avantaj, ii incurajam pe ceilalti, prin exemplul personal, sa faca la fel. Pe plan macro, ce se intampla atunci? Devenim o masa  vizibila de oameni, imbunatatim imaginea pe care o avem despre noi insine si despre cei din jur, contribuim la cresterea stimei de sine si, in cele din urma, se poate produce, in ceva timp, acea schimbare mult dorita a binecunoscutei mentalitati mioritice despre care ne plangem adesea pe la colturi si pe la mese.

Simona Grosu

Trainer, J’Info Training

Advertisements

Cele doua picaturi de ulei


Cele două picături de ulei

Un negustor și-a trimis fiul să afle care este Secretul Fericirii de la cei mai înțelepți oameni.

take the stairs to success

Tânărul a rătăcit prin deșert timp de 40 de zile până ce a ajuns la un castel frumos în vârful muntelui. Acolo trăia Înțeleptul pe care îl căuta tânărul.

Însă, în loc să dea peste un pustnic, eroul nostru a intrat într-o cameră plină de activitate; negustori intrau și ieșeau, oameni discutau în colțuri, o orchestră mică cânta melodii plăcute la auz, iar în centru era o masă pe care stăteau așezate cele mai delicioase feluri de mâncare din acea parte a lumii.

Înțeleptul vorbea cu toată lumea, și tânărul a trebuit să aștepte timp de două ore până ce i-a venit rândul să fie primit în audiență.

Înțeleptul a ascultat cu atenție motivul pentru care băiatul se afla acolo, însă i-a răspuns că pe moment nu avea timpul necesar ca sa-i explice care este Secretul Fericirii. În schimb, i-a propus tânărului să se plimbe prin palatul său și să revină peste două ore.

“Totuși, vreau să te rog ceva,” a adăugat el, întinzându-i băiatului o linguriță în care a turnat două picături de ulei. “În timp ce te plimbi, ține lingurița asta și ai grijă să nu se verse uleiul.”

Tânărul a început să urce și să coboare pe scările palatului, dar fără ca să-și ia privirea de la linguriță. După două ore, s-a întors la Înțelept.

“Așa,” l-a întrebat Înțeleptul, “ai văzut tapiseriile persane care sunt atârnate în sufrageria mea? Ai văzut grădina care i-a luat Maestrului Grădinar zece ani ca s-o creeze? Ai văzut frumoasele pergamente din biblioteca mea?”

Rușinat, tânărul i-a mărturisit că nu văzuse nimic din toate astea. Singura lui grijă fusese să nu verse picăturile de ulei din lingurița pe care i-o încredințase Înțeleptul.

“Atunci, întoarce-te să vezi minunile lumii mele,” i-a răspuns Înțeleptul. “Nu poți avea încredere într-un om dacă nu îi cunoști casa.

Acum, mult mai relaxat, tânărul a luat lingurița și s-a plimbat din nou prin palat, de data asta admirând toate operele de artă ce atârnau din tavan și de pe pereți. A văzut și grădina, a privit munții ce străjuiau de jur împrejurul palatului, a admirat delicatețea florilor și a observat bunul gust cu care fiecare operă de artă era așezată la locul ei. Întorcându-se la Înțelept, i-a povestit în detaliu tot ceea ce văzuse, crezând că de data aceasta Înțeleptul va fi mândru de el.

“Dar unde sunt cele două picături de ulei pe care ți le-am încredințat la început?” l-a întrebat acesta.

Privind în jos la linguriță, tânărul și-a dat seama că vărsase uleiul.

“Ei bine, acesta este singurul sfat pe care îl am pentru tine,” i-a spus Înțeleptul înțelepților.
“Secretul Fericirii este să privești la toate minunile lumii fără ca să uiți vreodată de cele două picături de ulei din linguriță.” (Fragment din romanul “Alchimistul” de Paulo Coelho)

Ce credeți că reprezintă cele două picături de ulei pe care trebuie să le păstrăm necontenit cu noi în fiecare moment din viață, chiar și atunci când privim la minunile lumii? Să fie oare vreo legătură cu uleiul cu care ne unge preotul în momentul încreștinării la biserică? Să fie oare vorba de echilibrul dintre viața dinafară și viața spirituală? În ce constă oare fericirea? Constă ea oare în lecția răbdării și a acceptării, sau poate în demolarea falselor așteptări?

Valentine’s Day vs Dragobete


Așa cum știm cu toții, după câte am reușit să îmi dau seama, de la mic la mare, de la copiii de gradiniță și până la funcționarele trecute de prima tinerețe de la ghișeele instituțiiilor statului, astăzi e zi MARE. Sărbătorim cu toții Valentine’s Day! Cu o singură diferență notabilă, aș putea spune, astăzi lipsește micul și berea, fiind înlocuit cu aplomb de inimioare de tot felul, care de care mai roz sau mai roșii, neaparat dulci. Pentru că dulce este gustul iubirii, cum am putea sărbatori altfel decât cu ceva dulce, și nu de dulce.

heart openers

 Dacă stau bine și mă gândesc la această sărbătoare planetară, cred că îmi pot aduce aminte când a pătruns această sărbătoare pe la noi. Eram elevă la liceu prin clasa a X-a, acum vreo 20 de ani. Se scurseseră cam 5 ani de la Revoluție. Aveam pe atunci ca profesoară de limba engleză o americancă ce venise voluntară să îi învețe pe amărâții de copii din România să vorbească englezește. Și, surprinzător, chiar a reușit. De la Ms Stephens am auzit prima data de Valentine’s Day, chiar dacă nu am înțeles pe atunci ce amploare urma să ia această zi peste ani și ani. Mai apoi, la facultate, am început să sărbătoresc cu adevarat această zi, cu flori și inimioare, și ieșit în oraș la restaurant. La fel a fost și atunci când l-am întâlnit pe soțul meu. Îmi amintesc că, mai de voie, mai de nevoie, sărbătoream în același stil tradițional.

Tot prin anii 2000 a început să se vorbească și despre Dragobete. Ceea ce mi se pare cel mai curios lucru este faptul că, dacă nu ar fi ajuns la noi Valentine’s Day tocmai de peste ocean, nu știu câți am fi auzit astăzi de sărbătoarea noastră dragă numită Dragobete. Eu una habar n-am avut de așa ceva până după ce fenomenul Valentine a luat cu adevărat amploare la noi. De-abia atunci, și-au dat seama unii, mai puriști din fire, că am avea și noi o sărbătoare a dragostei de care, în mod paradoxal, nu a auzit mai nimeni până când nu a apărut ca răspuns al urii naționaliste la sărbătoarea dragostei a celor de peste ocean. Eu cred că ar trebui să le mulțumim americanilor pentru că au reușit să facă Valentine’s Day o sărbătoare atât de cunoscută, pentru că au reușit să stârnească reacții de tot felul, printre care și faptul că au contribuit, chiar dacă fără să fi avut această intenție, la descoperirea încă uneia din tradițiile românești care, altfel, ar fi fost și ar fi rămas, cu siguranță, pierdută pentru marea majoritate a românilor, la fel cum era ea înainte de apariția pernelor roșii în formă de inimă pe la gurile de metrou.

Vă doresc să aveți parte de o sărbătoare, sau două, în funcție de preferințe, cu multă dragoste. Da, avem nevoie  de o sărbătoare în care să ne amintim că iubirea este forța motrice a lumii, și nu banii, chiar dacă banii ne ajută să sărbătorim IUBIREA.

Simona Grosu

Trainer, J’Info Training