In marginimea Sibiului, intre munti…un colt de rai…


Pensiunea Mioritica - Sibiel, Sibiu

Pensiunea Mioritica – Sibiel, Sibiu

La pensiune, m-a intampinat un munte de om, catre un metru nouazeci. Ridic ochii, si ce vad?! O frunte lata, dreapta, nasul lung si putin indoit spre varf, ochii pe sub sprancene, pometii putin proeminenti, si cireasa de pe tort…o mustata a la “Badea Cartan”…mai este nevoie sa spun ca era dacul coborat de pe columna? …
Pensiunea nu este mare, dar foarte cocheta, foarte bine amenajata si ingrijita, cu multe flori si iarba. Acolo, ploua des, si totusi, ma impiedicam de furtun, seara; pe alocuri, diverse constructii, inedite si foisoare. Pe rausorul care curge din munte si desparte gradina pensiunii de padure, din loc in loc erau puse niste baraje din lemn care creau mini cascade…senzatia ascultand sunetul apei era extraordinar de reconfortanta sau ca sa il citez pe insasi stapanul locului “apa, curata mintea, o goleste de ganduri si o linisteste” sau, cand m-a vazut unde m-am dus: “ai fost la terapia apei”; caci de indata ce am ajuns la pensiune, intr-o scobitura facuta in forma de trepte, cu pietre de rau si ciment, unde m-am asezat si am stat cu picioarele in apa rece ca gheata…desi era trecut de orele 20:00, am ramas acolo pierduta, in sunetul apei, la un moment dat in picioare apa parca ma mangaia si simteam caldura. Ore dupa aceea inca simteam energia cu care ma incarcasem prin talpi…Parea ca stie bine ce a facut acolo, cu barajele acelea pe rau, dar nu l-am intrebat daca ce stia, citise pe undeva sau mai degraba preluase din cunoasterea de la tara, a strabunilor; inclin sa cred a doua varianta. In mijlocul raului, pe unul din podetele ce-l traversau, trona maiestuos un fotoliu construit asemenea, din piatra de rau si ciment. Duminica, mi-a atras atentia unul dintre turistii cazati acolo, cum statea comfortabil in acel fotoliu si citea o carte in mijlocul sunetului uneia dintre mini cascade…

Pensiunea Mioritica - Sibiel, Sibiu

Pensiunea Mioritica – Sibiel, Sibiu

Stapanul, vorbea engleza, vorbea germana si cred ca rupea si ceva franceza. Om cult si cu un simt al umorului iesit din comun…de cum deschidea gura, rasul meu era in cascade. Cea mai simpla povestioara, spusa de el parea de-a dreptul comedie. Povestind la un moment dat ca il vizitase ursul cu vreo doua saptamani inainte, se pare ca i-a placut, pentru ca a revenit dupa vreo doua zile, dar, surpriza, “ursul se vede ca nu-l citiese pe La Fontaine, ca se tinea dupa el o vulpe…”. Adica, in marginimea Sibiului, intre munti, dau peste un colt de rai, un dac cu “maini de aur” si-un om cu o cultura remarcabila…
Sambata dimineata, stateam la soare, pe iarba, pe malul raului, langa o mini cascada, si, la un moment dat, ochii mi se duc pe malul celalalt; in apa, tronau cateva fructe de zmeura. Surprinsa, m-am intrebat de unde a aparut zmeura acolo…ridic incet ochii, si, ca in desenele animate, raman cu gura cascata: de-a lungul raului, pe malul ce strajuia padurea, cat vedeam cu ochii, tufe de zmeura… Mi-am luat papuceii in picioare, si lip-lip prin apa, dupa zmeura, direct de la sursa… Asa trai, sa tot stai pe acolo…:)
In prima seara, intersectandu-ma cu turisti pe acolo, am salutat un “buna seara” l-a care n-am primit niciun raspuns; aveam sa aflu mai incolo ca erau straini, din Israel. Normal, cuvintele mele in romana nu spuneau nimic pentru ei. A doua zi, m-am trezit ca m-au salutat ei primii. Trecusera pe la, terapia apei…:)
Sambata, au mai aparut si ceva voci in germana. Pensiunea era, plina de…turisti straini…

 

Advertisements