Pentru ca mai este foarte putin pana ce va sa vie noul an, ce poate sa fie mai potrivit decat o poveste pentru si despre vindecarea sufletului…
In lungile mele pelegrinari in aceasta viata constienta, am cautat, si am cautat si iar am cautat…In tot Universul. Raspunsuri.
Multi se intreaba dar ce-o fi sufletul? … Viata din noi…Sursa, bateria, suflul care pune in miscare corpul fizic. Bine, si atunci creierul, ce mai este? Un instrument de prelucrare a informatiilor. Un soft foarte complex. Dar bine, bine, cunoastem ca orice soft are anumite programe implementate…Exact! Si creierul nostru functioneaza tot pe baza de programe si programare…Pe langa creier, care este organul, in jurul lui se afla ceea ce noi numim mentalul. Sa-i spunem, un invelis mai complex. Si acest mental contine in primul rand arhetipuri, si multe, multe programe. O parte din aceste programe, noi oamenii le-am creat, si ne sunt implementate inca de foarte mici: nu face asta, nu sta acolo, nu e frumos, asta e bine, asta nu e bine, e cool, nu esti trendy, etc…Altele, le-am preluat prin ADN, deci sunt si mai vechi.
Ce se intampla cand intr-un soft introducem o informatie pe care programul initial nu o contine? Ce va spune soft-ul?! “Don’t recognize it!”, “Ignore” sau si mai bine “Virus”. Ce se intampla cand este detectat un virus? Incepe procesul de curatare si inlaturare a ceea ce softul a identificat drept virus.
Ce se intampla cand intram in contact cu o informatie care este cu totul diferita de ceea ce am fost invatati si de ceea ce stim constient? Mentalul o va respinge! Ba mai mult, va intra intr-o reactie de autoaparare, considerand inamic acea informatie. De ce? Pentru ca nu o identifica in program. Si pentru ca avem memoria ca tot ceea ce nu cunoastem sa declanseze frica…Frica de necunoscut…
De aceea, inca cunoastem foarte putine despre univers si despre noi insine, pentru ca in esenta, noi am respins cunoasterea.
Ce se intampla cand insa o informatie respinsa, revine? Va fi respinsa din nou. Si iar revine. Este respinsa din nou. Si tot asa o perioada. Pana cand mentalul incepe sa se obisnuiasca cu ea, si usor, usor o lasa sa patrunda spre a o accepta. Aceasta etapa explica de ce o informatie pe care initial o respingem, fara nici macar sa o fi procesat bine, dupa o perioada ne trezim ca am inteles-o. Ba mai mult, ne minunam cum de era asa de simplu si cum de n-am stiut pana acum…
Este binecunoscut faptul ca in general, oamenii functioneaza la o capacitate medie de 7-8% din creier. Mai este acceptat si faptul ca acest magnific soft, numit creier, are multe, multe alte functii inactive. Adica, restul de vreo 82%…
Lansez o provocare. Conform teoriilor stiintifice inca in vigoare, specia umana a ajuns la nivelul actual prin evolutie. Si aici ma refer inclusiv la mersul biped, actualul format fizic si asa mai departe. Bine, dar in cazul in care noi am ajuns ceea ce suntem din punct de vedere fizic si intelect numai pe baza evolutiei, cum se face ca folosim doar 7-8% din capacitatea creierului? Adica cum avem atat de multe functii inactive? Si, de cand exista ele? Conform teoriei evolutiei omului si mai ales celebra care spune ca noi din maimute ne tragem, cum am facut noi asa un salt in viitor incat sa ne proiectam un prototip de creier fara ca noi inca sa il cunoastem? Cum sa creezi ceva ce inca nu stii cum? Enigma se aseamana cumva cu cea a ADN-ului uman. Exista 2 variante care pot raspunde la intrebarea de mai sus. Una este ca undeva intr-un trecut foarte indepartat si la care inca nu avem acces in prezent, pentru ca nu suntem pregatiti sa il intelegem, omul initial (primordial) si-a folosit la capacitate maxima functiile creierului, dupa care s-a intamplat ceva si a intrat intr-o adanca decadere. Cealalta este ca, corpul fizic este creat ca un prototip. Altfel spus, fiecare om are genetic vorbind sansa si toate informatiile incorporate in ADN, prin care poate sa atinga o functionalitate maxima a creierului. Bine, dar atunci cum de inca suntem la sub 10%?
Pentru ca evolutia noastra este lenta si anevoioasa. Pentru ca ne punem piedici singuri. Pentru ca de cele mai multe ori refuzam informatiile care ne sunt realmente de ajutor in saltul evolutiv. Pentru ca axa minte-corp-suflet nu este contectata, decat fragmentar si pulsatoriu (cand da, cand nu)…Si pentru ca ne bazam aproape exclusiv pe dovezi fizice. Ori, fizica cuantica incepe sa explice ca Universul inseamna energie in primul rand, si de abia dupa aceea materie. Cum sa vezi energia cand nu o intelegi? Cum sa o intelegi cand o respingi? Aerul noi il vedem? Nu, in cel mai bun caz il simtim. Si pentru ca nu il vedem, inseamna ca nu exista? Pai nu, ca il simtim, il respiram. Si mai ales cand este incarcat, poluat, respiratia devine greoaie, obositoare…Nu vom putea vedea acele dovezi care sunt dincolo de materie atata timp cat noi ne vom dori sa le vedem ca si materie. Noi suntem cei care ne autolimitam.
Se spune ca in actuala civilizatie umana, creierul a avut o evolutie de genul: creier dual, limbic, cortex si acum este in continua dezvoltare neocortexul. Prin neocortex se activeaza acele functii in creier prin care devenim mai intuitivi, se largeste perceptia, capacitati de clarviziune (adica vederea dincolo de materie), telepatia, etc. Se fac deja destule teste prin parapsihologie si psihotronica pentru a mai spune ca nu exista asa ceva. Se stie deja ca prin televiziune, muzica, reclame se induc mesaje subliminale. Va recomand un test: incercati o saptamana fara niciun pic de TV. Urmariti ce se intampla cu dumneavoastra. La inceput va va fi foarte greu. Pentru ca in esenta este asemeni unui drog, doar ca de data aceasta drogul este sub forma de texte introduse in mesaje si destinate unei anumite parti a mentalului nostru care le receptioneaza fara a fi constienti. Ce este un mesaj? Informatie. Program. Energie. O sa va simtiti mintea mai limpede. O sa simtiti ca ceva este mai liber in dumneavoastra.
Dar parca spuneam ca o sa va vorbesc despre suflet, si am scris despre mental si creier. Aceasta paranteza mi s-a parut fireasca, pentru a prinde firul mecanismului urias si complex numit, om. Om…Care este semnificatia acestui cuvant? De unde provine? In religia crestina, lui Iisus i se mai spune si Fiul Omului. Multe alte interpretari, spun ca s-ar traduce prin Fiinta de Lumina sau Fiul/Fiicele lui Dumnezeu, sau altele asemanatoare. In cultura orientala indiana si tibetana, exista o mantra “Aum” care se pronunta: OM. Ca in romaneste. Si explicatia acestui “Aum”, ar fi respiratia omului cand doarme. Sunetul emis prin respiratie: inspir, expir…Interesant este ca, atunci cand reusesti sa intri pe frecventa, se aude acest sunet: ooo si mmm. Daca mai amintesc si faptul ca doar in limba romana individul este numit: OM, si ca noi avem si un varf de munte cu acelasi nume, si nu intamplator se afla in Muntii Bucegi, la mica departare de Sfinx…Lucrurile se leaga din ce in ce mai mult. Si iarasi, legatura dintre sanscrita si limba romana. Nu pot trece mai departe fara a mentiona si faptul ca in limba romana inca se mai pastreaza anumite cuvinte fonetice, care in alte limbi nu se intalnesc. Cum ar fi: “a fasii”, “a suiera”, “a cotcodaci”, “a marai”, etc. In esenta limbajul vorbit provine din radicali initiali carora li s-au adaugat sufixe si prefixe. Cei care au studiat formarea limbilor, au descoperit cei mai multi radicali – radacini din care s-au format cuvintele, in limba romana. Limbajul vorbit initial, sunetul se axeaza pe sunetele emise in natura sau de noi oamenii, in miscare. Noi romanii, prin strabunii nostri, desi nu stim inca avem o mare contributie la actuala civilizatie umana.
Omul, pe axa minte-corp-suflet, experimenteaza viata. Invata ceea ce inca nu cunoaste sau rezolva greseli din trecut. Care trecut? Ce sunt déjà-vu-urile? Caci, cu siguranta, toti le avem. Amintiri care apar din subconstient, si intra in constient. De aceea sunt doar franturi. Ele se pot manifesta prin ganduri sau imagini sub forma unor flash-uri care se deruleaza foarte rapid.
Va recomand sa incercati macar o experienta de a fi fata in fata cu sufletul dumneavoastra. Asa ca o oglinda. Cum va priviti pe dumneavoastra in oglinda, doar ca de data aceasta oglinda este chiar sufletul. Exista mai multe metode prin care puteti sa experimentati. Cautati, si fiecare va ajunge catre ceea ce i se potriveste cel mai bine. Numai asa il veti putea crede, ca exista. Numai asa il puteti intelege. Numai asa il puteti ajuta.
Sufletul este cea mai minunata creatie din cate exista. Este de o forta extraordinara, dar in acelasi timp extrem de fragil, datorita unei sensibilitati foarte mari. Ati intalnit si oameni extrasensibili; ganditi-va ca sufletul este cu mult mai sensibil decat orice om. Acei oameni extrasensibili, in fapt sunt mai conectati cu sufletul. De aceea ne par asa. Stiu prea bine ce inseamna. De cand ma stiu, am fost asa. Si credeti-ma, nu este deloc usor. Te afecteaza orice vorba aruncata in vant, un ton mai rastit, mai ironic, o gluma mai proasta, totul…Si, in jurul meu se minunau de ce eram afectata…Caci ei, nu erau…Nu stiam sa spun, dar simteam atat de adanc, uneori cu puterea unui tun, loviturile, care pentru ceilalti pareau conversatii normale, firesti, amuzante. Sa supravietuiesti in asemenea conditii, cand orice atingere iti pare lovitura, este intradevar foarte greu…
Ei bine, sufletul care este atat de fragil, sufletul este cel afectat de toate aceste ganduri, reactii, vorbe, actiuni. Noi oamenii fara a avea intentia de a supara, in necunoasterea noastra suntem foarte mult ignoranti. Exista doua feluri: ignorantul care nu stie si nici nu cauta si ignorantul care nu stie dar vrea sa afle, si nu se opreste din cautari. Ignoranta de mine, nu stia caci tot ceea ce simteam era insasi ce simtea sufletul meu. Era ca un semnal. Un semnal care insa m-a ajutat sa raman conectata. Si care astazi ma ajuta sa inteleg.
In esenta, cea mai mica vorba care porneste cu o energie negativa, afecteaza sufletul. Ganditi-va cate astfel de “gloante” intra in sufletul nostru in fiecare zi. Dar intr-o luna…Dar intr-un an…Dar intr-o viata…
Noi spunem ca a trecut. Ca am uitat, ca am iertat. Nu este asa. Suferinta o ascundem undeva adanc in noi, prin programare in mental. Faptul ca nu ne mai amintim, nu inseamna ca am si iertat. Cu atat mai putin ca am uitat. Creierul nostru, si implicit mentalul inregistreaza toate informatiile cu care intram intr-un fel sau altul in contact. Si ele sunt stocate intr-un department special numit: “ amintiri”. O experienta negativa nu se sterge pur si simplu, cum apesi pe butonul “delete” la laptop. La fel si fricile din noi. Mergem pe strada, si dintr-o data trece pe langa noi foarte, foarte aproape un om violent care striga puternic cu un glas fioros. Din adancul nostru rasare intr-o clipa frica si panica pune stapanire instant pe noi. De ce? Omul nici macar nu ne-a atins, doar a trecut pe langa noi. Dar frica, frica este in noi. Si pentru ca am asociat intamplatoarea cu frica din memoria noastra, cea pe care nici macar nu ne-o amintim, revine brusc si cu o viteza inspaimantator de mare, la suprafata. Ce facem? Il bombanim pe cel care ne-a creat starea, il sanctionam ca fiind violent sau agresiv, si dupa cateva minute, uitam intamplarea. Ca si cand nu s-ar fi petrecut. Acel om nu a trecut intamplator pe langa noi. El a fost doar un semnal. Ne-a aratat ce este in noi, nevindecat. Frica, la fel ca si neiertarea, nu se vindeca doar pentru ca o trimitem in strafunduri si ne prefacem ca nu o mai avem. Va iesi la iveala de cate ori se creeaza cea mai mica senzatie de pericol. De fapt, noi o ignoram, pretindem ca nu exista, si o lasam in stare latenta. Cu timpul, ea se amplifica. Cu fiecare experienta care ne aduce in starea de frica sau de neiertare. Ideea este nu sa ne prefacem ca nu o avem si cu atat mai putin sa o controlam. Nu o inlaturam. Frica, neiertarea, suferinta, si de altfel orice trauma se vindeca si astfel se dizolva doar prin Iubire (cea mai pura forma de energie pozitiva din Univers). Precum atunci cand avem o boala fizica si o tratam cu medicamentul adecvat. Doar ca in acest caz, medicamentul care vindeca este doar IUBIREA…Si, prin orice fapta buna, dar atentie, infaptuita in mod dezinteresat. Caci doar atunci, de fapt acea fapta buna am facut-o din si prin iubire.
Noi purtam in sufletul nostru multe astfel de drame, de acum, de mult altadata; amintiri adanc ascunse in subconstient. Si incercam sa le mascam prin diverse manifestari, transpuse de obicei in exagerari. Nu ne place fizicul nostru? Ce facem? Il ducem la bisturiu. Zicem ca este mai perfect asa, dar in fapt l-am dezechilibrat. Si pe urma, urmeaza alte, si alte operatii…Cand nu ne placem pe noi insine, nu fizicul este de vina, ci sufletul. Neimpacarea de sine. Neiertarea de sine. Si, Neiubirea de sine. Acestea, sunt mari blocaje in suflet. Inchipuiti-va o sfera alba, luminoasa cu multe gauri negre. Cam asa ceva…
Candva, in negura timpurilor pierdute in adancurile subconstientului. O greseala. Atat de mare incat fara intentie, a fost distrusa viata unei persoane. Obligata dintr-o eroare fatala sa traiasca in marginalizare. Din cineva, sa ajunga, un nimeni. Pierdut, ascuns, rusinat. Caci, asa erau vremurile pe atunci. Viata era o lupta continua pentru supravietuire. Ingaduinta nu era un termen cunoscut. Aceasta a declansat automat neiertare din partea ambelor persoane. Iubirea a devenit ura. Una nu se iarta pe sine, cealalta, victima, nu isi iarta agresorul. Si sufletul ramane blocat asa, timp peste timp. Nici ca isi mai aminteste. Doar din cand in cand intr-o ceata densa, un sentiment dureros de abandon, inexplicabil, neinteles, mai razbate din subconstient…Ca o umbra. Nici nu vrea si nici nu poate suporta durerea acelei amintiri. Peste vremi, jocul ironic al vietii isi reuneste personajele. Alt decor, alte invelisuri, aceleasi suflete…Una dintre persoanele implicate nu va putea sa mai stea in preajma celeilalte din cauza sentimentului de vina si a fricii ca nu cumva sa ii mai provoace acelasi dezastru, dar si pentru ca victima desi nu isi mai aminteste, mental si la nivel de suflet, respinge orice apropiere…paradoxal dar la nivel constient, nu realizeaza, pentru ca informatiile care provin din subconstient sunt cu mult mai puternice si practic, ele sunt cele care ne creeaza viata. Pe langa amintiri dramatice, avem o serie de programe de care habar nu avem si care ruleaza dupa cum le convine. Se spune ca dincolo de comunicare verbala, doi oameni comunica la nivel de subconstient, si reactiile oamenilor sunt conduse mai mult prin comunicarea din subconstient si mai putin prin constient. Daca observam atent in jurul nostru, pare sa aiba sens.
Asa se explica de ce de exemplu, apare in fata o persoana care incepe sa agreseze fara niciun motiv constient. In spate, sta comunicarea prin subconstient, si mai de departe, neiertarea…
Furia necontrolata…aparent fara motiv, contine alte programe si amintiri care razbat tot din subconstient.
Teama de abandon. Sentimentul de posesiune fata de o alta persoana, se explica printr-un alt program din subconstient care creeaza necesitatea unei sigurante pentru a masca o amintire de abandon, de parasire, si deci o trauma. Si, ce nu face omul din sentimentul de posesiune…
Dar v-ati intrebat vreodata: de unde acest asa zis drept? Dar oare chiar il avem? Raspunsul, este: NU. Nu este un drept prin nicio lege din univers, este un drept insusit abuziv de catre om. Sufletul omului este dat sa fie liber. El nu apartine de drept niciunui alt om, decat se poate contopi in ceea ce noi numim Iubire. Care insa atentie, nu este ceea ce noi confundam cu iubirea fizica. De cele mai multe ori, manifestam iubirea fizica. Atunci apar sentimente precum: gelozia, posesiunea, nevoia de control, neincredere, etc. De ce? Pentru ca sentimentul pe care il identificam ca iubire, se bazeaza pe chimia ADN-ului, pe fizic. Altfel spus, emitem un sentiment pe vibratii mai joase. Fiind pe vibratii mai joase, apar emotiile negative, teama, suferinta. Care razbat din subconstient. Si parca nu ar fi de ajuns, le mai si aplificam prin diverse actiuni zicem noi de seductie sau cucerire, si care pana la urma ne fac pe noi insine prizonieri pentru ca sunt constrangeri, capcane, plase in care ii atragem pe altii. Intentionat sau nu. Constient sau nu. Aceste constrangeri, nu sunt altceva decat conditionari; iar conditionarile vor genera in univers multe alte conditionari care vor intra in viata noastra pe nesimtite. Si ajungem sa traim iluzia a ceea ce noi credeam ca este iubirea. Fiti sinceri cu dumneavoastra, ca sa aveti o viata mai usoara si mai frumoasa…
Iubirea din suflet inseamna iubire si atat. Cand este iubire, nu este nevoie sa faci nimic, decat sa existi, decat sa fii, atunci, acolo…fara cuvinte, fara actiuni extravagante…Iubirea pe vibratii inalte, transcede fizicul, comunicarea verbala si toate celelalte. Daca va veti intreba de ce va place o anumita persoana si raspunsul este “nu am un motiv anume”, “imi place pentru ca exista”, aceea este iubirea…Iubirea, nu are motive, ea exista…In iubire, puteti sa fiti la capatul celalalt al pamantului, cand cealalta persoana are nevoie de ajutor pentru a ramane in viata, ii veti trimite acel ajutor. Nici macar nu este nevoie sa stiti, pentru ca sufletul stie inaintea dumneavoastra, si el va va calauzi ce sa faceti. Dumneavoastra veti simti o data cu sufletul ce simte. Pentru ca dumneavoastra sunteti sufletul. Chiar daca in constient nu rabate o explicatie clara. Iubirea este energie. Nu este materie. Nu este cum ai cumpara o paine. Nu are bariere.
Cand iubirea se manifesta mai sus de chimia sau atractia ADN-ului, atunci apar sentimente de: prietenie, incredere, armonie, intelegere, si mai ales, daruire neconditionata.
O persoana neimpacata cu sine, va face alegeri care ii vor amplifica neimpacarea de sine. In fapt, va face acele alegeri prin care isi condamna sufletul la o tortura continua. De ce? Pentru ca nu se poate ierta pe sine insasi. Isi va spune cat de bine si minunat este totul, va refuza orice mesaj din partea sufletului si isi va umple timpul cu tot felul de activitati prin care sa uite, sa nu care cumva sa isi aminteasca, numai sa nu stea. Caci atunci cand sta, are timp, si suferinta revine ca o durere adanca, ca un hau. Si totusi, oricat se straduieste, vine si momentul de repaos, si adancul e chiar langa. Si cade in adanc fara a sti de ce, fara a sti unde, e o durere in suflet care parca vine de undeva de foarte departe, care parca vrea sa spuna ceva, dar pe care nu o aude, nu o intelege, nu si-o aminteste. Si, ii vine sa cada in genunchi, intreband cu disperare…de ce, Doamne? Si isi zice cu indurerare ca nu este auzit…Da, este auzit, de fiecare data, dar raspunsul primit nu il aude, caci insasi omul este cel asurzit…Nu altcineva ne cunfunda in bezna, decat ochiul nostru ce nu va sa vaza interiorul, ci priveste exteriorul ca pe salvarea cea mare…O experienta prin care trecem pentru a intelege si a invata lectia. Si istoria se va tot repeta, de fiecare data, pana ce omul isi invata lectia. Este ca la examen. Doar ca de data aceasta nu merge nici cu nici varianta “suna un prieten” nici “copiuta”, nici “spaga”, sau altele cate le-a mai inventat omul… Ne pacalim pe noi insine, dar Universul nu avem cum sa-l inselam.
Nimeni nu te poate ajuta atata timp cat nu privesti in tine insati. Atata timp cat nu esti sincer cu tine insati. Noi zicem ca suntem. Eu zic ca nu suntem. Noi zicem ca ne cunoastem pe noi insine, eu zic ca nu ne cunoastem. Noi zicem ca gandim pozitiv, eu zic ca gandim preponderant negativ, inca. Mai este destul pana vom face pasul spre a ne educa catre o gandire pozitiva. Si primul pas, cel mare, este acela al sinceritatii.
Ganditi-va de exemplu un alcoolic, nu se va duce sa se trateze de aceasta boala atata timp nu constientizeaza ca este dependent de bautura, ca aceasta este o boala, ca are nevoie de indrumare si ajutor. Deci, in primul rand, ajutorul din interior ii vine.
Tot asa se explica si de ce multe femei suporta violenta caznica mult timp…Neimpacarea si neiertarea de sine.
Prezentul reflecta in oglinda, trecutul. Totul este interactiune: trecut, prezent si viitor. Dincolo de puterea de intelegere a mintii umane. Doar sufletul, in lungile sale experiente, stocate ca amintiri in subconstient. E usor sa incepi sa intelegi, observand ceea ce nu iti place, nu iti convine sau te supara in prezentul tau. Aceasta este oglinda trecutului tau, pe care il experimentezi pentru a intelege, pentru a ierta si a te ierta, pentru a indrepta o greseala, etc.
Cand traim o situatie care nu ne convine, ne focalizam pe exterior si dam vina ba pe unul ba pe alta. In loc sa ne intrebam: bine, bine, dar de ce ma deranjeaza? Care este cauza? Si cauza, intotdeauna este si in interior. Numai ajungand la cauza, poti sa o vindeci, si sa mergi mai departe. Altfel, viata te pune iar si iar in situatii similare, sau amintiri ce razbat ca sa te ghideze ca mai ai ceva de rezolvat.
In esenta neiertarea sta la baza traumelor din suflet. Cu ce incepem? De la starea initiala. Neiertarea, se vindeca prin iertare. Cum ajungem la starea de iertare? Caci, usor de zis, greu de facut. Sunt blocaje si traume atat de mari in noi, incat cu foarte mari eforturi ajungem sa iertam. Si poate ca nu complet. Nu ca nu am vrea. Nu stim cum. Primul pas este: SINCERITATEA. CONSTIENTIZAREA. ASUMAREA. Acestea se transpun prin a ne ierta pe noi si a regasi in noi Iubirea de sine. De abia dupa aceea, vom fi capabili de atat de mult altruism si daruire incat din si prin iubire sa ii iertam si pe cei care ne-au gresit noua.
Noi zicem ca suntem altruisti si daruim iubire…Oare? Care iubire, cand sufletul nostru este prins in capcana traumelor? Cum daruim noi iubirea cand nu ne iubim pe noi insine? Cand nu ne acceptam greselile si partile negative? Un suflet blocat in neiertare, in primul rand nu se iubeste pe sine. Caci nu isi permite, nici nu isi mai aminteste ca in el salasuieste puterea primordiala din Univers. Ceea ce zicem noi ca este iubire, este de fapt nevoia de iubire…Intr-un fel experientele prin care trecem, ne pun in diferite situatii care sa ne reaminteasca de ceva demult uitat, ceva care este in noi, nu in afara. Interesant este faptul ca noi acea iubire o cautam in exterior, cand de fapt regasirea se face in interior.
Si as mai adauga inca un aspect important. Ajutorul nu ne vine de la cine vrem noi pentru ca asa ne convine. Ajutorul ne vine de la cine are puterea…Un om adancit in materialism nu are resursele pentru asa o putere. Si de cele mai multe ori nu stim cine ne ajuta din ignoranta, dar nici pentru ca am vrea sa stim. Si aici atingem un alt sentiment de putere: RECUNOSTINTA. In toate tehnicile de vindecare, oricare ar fi acelea, se folosesc aceleasi 4 cuvinte de putere: Asumarea, Iertarea, Recunostinta (Multumesc) si de abia dupa aceea ajungem si la Iubire (Iubirea de sine, intai).
Cand nu gasim recunostinta in noi, stiti ce se intampla? Ne adancim si mai mult in neiertare…neiertarea de sine, caci tu nu te poti ierta pe tine insati pentru ca intorci spatele celui care ti-a intins o mana. Si de aici, inca un blocaj care se adauga la cele existente.
Universul este complex. Omul este complex. Suntem interconectati, cu mult mai mult decat putem banui, fie ca vrem sau nu vrem. Noi privim lucrurile la nivel microcosmic. Si actionam zicand ca acesta este binele nostru, cand in esenta este in detrimentul nostru. De ce? Pentru ca asta stim sa facem, asa am fost invatati, pentru ca zicem ca ne aparam, etc…Pentru ca altceva, nu stim sa facem… Pentru ca in spatele actiunilor noastre asa zis “bune”, sunt programe si frici si neiertari. Dar angrenajul de unde am pornit este de la nivel macrocosmic, si atunci suntem prinsi intr-un lant nevazut de mecanisme, mult dincolo de noi. Am vrea sa gasim echilibrul si armonia, si de ce nu, fericirea, dar in fapt ne indepartam de ele. Pana cand? Pana in momentul in care omul hotaraste sa priveasca in interiorul lui. De acolo incepe totul. Pentru ca acolo este totul.
Totul in acest Univers infinit, are o explicatie. Doar noi nu cunoastem. Iar cunoasterea este precum foile de la o ceapa. Incepi cu cea mai din exterior. Si zici, wow gata – am aflat, asta este, termin repede. Si peste un timp, cand vezi ca nu ajungi la rezultatul dorit, iar cauti, si mai dai peste o foaie. Iar iti zici, gata, de data asta, asta e finalul. Si mai trece un timp, si gasesti alta foaie. Si tot asa. Pana la miez, e cale lunga…Si miezul este chiar sufletul nostru. Toate informatiile pe care le primim in cautari sunt adevarate. Dar pentru a ajunge la miez, pentru a intelege cum sa ne vindecam si pentru a regasi iubirea in noi insine trecem prin etape pregatitoare. Cu cat ajungi sa cunosti mai mult, cu cat iti dezvolti intelepciunea, cu atat intelegi ca de fapt cunosti infinit de putin…
De ce nu avem timp sa vorbim cu noi insine? Pentru ca fugim de noi insine, nu pentru ca ar fi ceva nefiresc…
Si cum va spuneam, am cautat in lung si am cautat in lat, si iarasi, si iarasi…in acest Univers minunat. Acelasi raspuns de fiecare data. Oricate teorii ar spune ca ajutandu-te pe tine, il ajuti si pe celalalt, da, merg pana la un punct. Dincolo de acel punct, ne putem ajuta decat noi insine. Este legea Universului, altfel cum inveti, cum sa evoluezi, cand tot altcineva ar face pentru tine…Si, as mai adauga ca exista parghii, la nivel foarte foarte de sus, ma gandesc ca au fost create din vremi imemoriale tocmai in ideea de “suflete lente”. Acele parghii, din cand in cand te trag de atentie, te scutura, doar doar, te trezesti din somnul cel hipnotic…
Sufletul este incredibil de mare si puternic. El este cel care ne salveaza, cel care ne ridica cand suntem la pamant. Aveti incredere in el. Ascultati-l. Caci, dincolo de blocaje si traume, o parte din el vrea sa se salveze si sa se vindece.
Viata nu este doar asa o intamplare, nu suntem un punct aruncat in valtoarea cosmosului aleator…Viata are scopul ei precis. Si obiective de atins. Noi o experimentam dupa cum credem de cuviinta, lasandu-ne condusi de dorinte primare inca, si zicem ca este marea noastra realizare. Realizarea, inseamna implinirea obiectivelor. Si credeti-ma, nu sunt deloc usoare. De obicei nu ni le atingem. Pentru ca nu reusim sa ni le amintim. Oamenii pe care ii intalnim, situatiile in care suntem antrenati cu sau fara voia noastra, sunt indicii despre aceste obiective. Incepeti prin a va elibera de acele programe care va duc in rutina, care le faceti doar pentru ca asa ati fost educati, pentru ca si ceilalati fac acelasi lucru, de teama cum va privesc ceilalti. Cel mai aspru judecator nu este vreun alt om; este sufletul dumneavoastra! Cand devii un observator al propriei tale vieti, iti intelegi experientele, iti iei examenele si mai departe, ii poti ajuta si pe ceilalti.
Traim vremuri in care ne putem vindeca foarte multe traume. Nu lasati sa treaca timpul pe langa. Este daca vreti, timp unicat! Pentru ca acum planeta noastra draga, Pamantul este in mari schimbari, schimbari care pot fi cercetate si explicate inclusiv prin fizica cuantica. Si odata cu ea, beneficiem de mult ajutor si noi, oamenii.
Un tren odata ce l-ai pierdut, pierdut ramane! Ai pierdut momentul, care te propulsa catre destinatia ta spre vindecare. Mai sunt si alte trenuri, dar trebuie sa stai in gara si sa le astepti. Caci nu stii cand mai vine urmatorul…
Puteti folosi primele clipe din anul cel nou si sa va lansati intentia de vindecare a sufletului. Va deschideti cai nebanuite si cine stie, va puteti grabi urmatorul tren ce va sa vie…
Si, nu uitati, cu fiecare efort de vindecare individual, ii ajutati si pe ceilalti, ajutati si planeta. Caci creati o punte, si celor ce vin dupa dumneavoastra, le va fi mai usor. Pentru ca si noua ne este acum cu mult mai usor, datorita eforturilor, bunatatii si iubirii strabunilor nostri. Iubirea se propaga si creeaza camp electromagnetic pozitiv, benefic si protector.
Va doresc un an cu multe impliniri, armonie si bucurie! La Multi Ani in 2014!
Blogul J'Info Training 